Loading...

Loading

Loading
(You are in the browser Reader mode)

Galateni

Galateni 1

1 Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos și prin Dumnezeu Tatăl care L-a înviat din morți,  RCCV — Galateni 1:1

2 și toți frații care sunt împreună cu mine, către bisericile Galatiei:  RCCV — Galateni 1:2

3 Har și pace vouă de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul nostru Isus Hristos!  RCCV — Galateni 1:3

4 El S-a dat pe Sine însuși pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru și Tatăl.  RCCV — Galateni 1:4

5 A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.  RCCV — Galateni 1:5

6 Mă mir că treceți așa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.  RCCV — Galateni 1:6

7 Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură și voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.  RCCV — Galateni 1:7

8 Dar, chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!  RCCV — Galateni 1:8

9 Cum am mai spus, o spun și acum: dacă vă propovăduiește cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care ați primit-o, să fie anatema!  RCCV — Galateni 1:9

10 Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoința oamenilor sau bunăvoința lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos.  RCCV — Galateni 1:10

11 Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârșie omenească;  RCCV — Galateni 1:11

12 pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.  RCCV — Galateni 1:12

13 Ați auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu și făceam prăpăd în ea;  RCCV — Galateni 1:13

14 și cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulți din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești.  RCCV — Galateni 1:14

15 Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale  RCCV — Galateni 1:15

16 să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om,  RCCV — Galateni 1:16

17 nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.  RCCV — Galateni 1:17

18 După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoștință cu Chifa și am rămas la el cincisprezece zile.  RCCV — Galateni 1:18

19 Dar n-am văzut pe niciun altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului.  RCCV — Galateni 1:19

20 În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.  RCCV — Galateni 1:20

21 După aceea m-am dus în ținuturile Siriei și Ciliciei.  RCCV — Galateni 1:21

22 Și eram încă necunoscut la față bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea.  RCCV — Galateni 1:22

23 Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduiește credința pe care căuta s-o nimicească odinioară.”  RCCV — Galateni 1:23

24 Și slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.  RCCV — Galateni 1:24